Nu stiu ce e cu mine....Am trait cu gandul ca viatza imi ofara mereu o a doua sansa... insa acum realizez ca totul e o iluzie. Incarc sa ma regasesc sa cred k totul va fi bine si ca ceea ce inima mea vrea si simte sunt doar niste lucruri care au sa treaca... inca visez...Sunt intr-o stare de letargie si vreau din toata inima sa ma trezesc....De atatea ori m-am intrebat cu ce am gresit si cat de scump e pretul pe care trebuie sa-l platesc pentru existenta mea....Ma lupt cu ideile care-mi coplesec fiinta si vreau a cred sa sunt mai tare decat sentimentele nestatornice. Ma intreb de ce acum lucrurile care ma atingeau nu mai au nici un fel de efect asupra mea? de ce am devenit rece? de gheatza ?...Tanjesc dupa dragostea pe care altadata o simteam si de care ma bucuram cu fiecare clipa. Stiu in exterior totul pare foarte bine, insa acest"pare" la un moment dat o sa dea pe afara. M-am decis sa imi mai acord o ultima sansa si sper sa ma pot agata de ea...NU vreau sa ma pierd, nu vreau sa imi adun lacrimile in pumni si sa numar zilele cu soare, chiar nu vreau...ceea ce imi doresc e o clipa de pace o clipa de liniste...Cred ca ceea ce mi-ar vinedca sufeltul zdrobit...fie si pentru o secunda ar fi o imbratisara calda.:-<
